Quantcast
Channel: Ciocolată Şi Vanilie
Viewing all articles
Browse latest Browse all 346

Obsesii de vară și o Tartă rustică umplută cu piersici și căpșune

$
0
0

Sunt zilele alea toride în care îți vine să fugi și să atârni într-un hamac colorat la mare, sub o umbrelă din stuf și cu ochii pierduți spre orizont. Sunt fix zilele în care îți vine să închizi tot și să fugi într-un sat la munte, la o casă cu cerdac verde, de unde să vezi răsăriturile de iunie la răcoare. Sunt zilele alea toride în care obsesie devin tricourile alb imaculat, înghețatele mâncate pe alei în Cișmigiu, paharele cu prosecco rece cu boabe de zmeură, terasa aia mică de pe Dianei, la nr.4, unde ai găsit puțină umbră și balerinii de pânză care înfruntă asfaltul încins. Sunt zilele în care cea mai mare bucurie e să negociezi un pumn de afine la tarabă în piață, în care fericirea se traduce în mirosul de tei și cele câteva picături de ploaie aduse de o furtună.

Sunt zilele în care devin intense obsesiile mele de vară, care se reptă an de an, iar când nu le mai pot ține în frâu le pun în tarte…

tarta rustica umpluta cu piersici si capsune

Tartă rustică umplută cu piersici și căpșuni

Ingrediente (o tartă cu diametrul de 25-26cm):

Aluat:

  • 190g făină
  • 40g zahăr
  • un praf de sare
  • 115g unt rece, cubulețe
  • 60ml apă rece

Umplutură:

  • 2-3 piersici, feliate
  • 300g căpșune feliate
  • 30g zahăr
  • 1 pliculeț zahăr vanilat Bourbon
  • 1 lingură amidon
  • 20g migdale măcinate
  • 1 ou+zahăr brun (pentru decor)

Mod de preparare:

Începe cu aluatul. Amestecă făina cu zahărul și sarea într-un bol. Adaugă untul rece tăiat cubulețe și frământă-l cu degetele în făină până când obții un amestec nisipos. Toarnă apa rece și încorporează-o cu o fuculiță până când aluatul începe să prindă formă. Adună-l pe tot într-un disc, acoperă-l în folie alimentară și pune-l la rece timp de 1 oră.

Între timp… curăță fructele, feliază-le și amestecă-le cu zahărul și vanilia. Lasă-le să stea așa timp de măcar jumătate de oră.

Încinge cuptorul al 190C.

tarta rustica umpluta cu piersici si capsune

Întinde aluatul într-o foaie de 28-30cm. Așează-l pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Pune în mijlocul lui un strat de migdale măcinate și peste ele fructele și jumătate din sucurile lăsate, amestcate cu 1 linguriță amidon, lăsând 2-3 cm până în margine. Împachetează marginile aluatului peste fructe, unge-le cu ou bătut și presară puțin zahăr brun.

Coace 30-35 de minute până când aluatul este rumen.

Tarta asta rustică e bună călduță sau cel mult în aceeași zi în care a fost coaptă. Învelită în folie poate sta până la 3 zile în frigider.

 

The post Obsesii de vară și o Tartă rustică umplută cu piersici și căpșune appeared first on Ciocolată Şi Vanilie.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 346